Una scurtă despre cerşitul de ţigări

Aveţi idee cum se simte un individ, care fumează de la un pachet de ţigări în sus pe zi, când deschide unul nou? Sau, mă rog, ca să nu generalizez, cum mă simt eu când dau ţipla jos de pe un pachet pentru care abia am „decartat” in jur de cinşpe lei? Dacă sunteţi fumători, probabil că ştiţi. Dacă nu, va spune băiatu’: e un sentiment, combinat, de satisfacţie amestecată cu frustrare. Satisfacţie, pentru că abia astepţi să tragi în piept căcatul ala de fum şi frustrare, pentru că este imposbil să nu-ţi treacă macar fugitiv prin cap: băga-mi-aş, mai au de gând să scumpescă mult ăstia tigările? După care vine şi concluzia: trebuie să mă las, nu mai suport să arunc atâţia bani degeaba!. Evident, nu se lasă nimeni (sau prea puţini şi motivul in niciun caz nu este cel financiar), dar frustrarea că arunci o mică avere pe rahaturile astea fumegătoare, rămâne.