Acum ceva vreme, in firma unde imi petrec cea mai mare parte din minunata mea viata, unul dintre directori suna la secretariat si spune scurt:
– Am nevoie sa ajunga o masina la X (si da numele unei societati cu care avem ceva relatii de afaceri).
Acu’ si exprimarea a fost destul de evaziva. Nu era foarte clar ce fel de masina trebuia trimisa. Asa ca, secretara suna la cei de la logistica si trimite un „papuc”. Din ala de marfa, fara banchete, fara nimic. Doar ca, de la societatea respectiva, trebuiau adusi doi oameni, un el si o ea. Nicidecum ceva marfa.
Prin urmare, jumatate de ora mai tarziu, cei doi oaspeti ajungeau la intalnirea de la noi din firma. De venit au venit repede, dar nu cred ca le-a prea convenit viteza cu care au fost adusi. Din cauza de echilibru precar. Meeting-ul a inceput intr-o atmosfera semi-tensionata. Astia doi se tot foiau, tot raspundeau in doi peri. Pana s-a sesizat directorul nostru si a intrebat:
– S-a intamplat ceva? Ca nu prea va vad in apele dumneavoastra. Continuă lectura
mihai vasilescu blog 