Mori mă, romanticule!

Sa mor daca-i inteleg pe cretinii care se uita pe geamurile blocurilor in care isi duc vietile anoste si exclama: „ia uite, ningeeee, ce frumooooos”! Coaie, mai ai doispe ani? Ce pula mea e frumos cand ninge intre betoanele astea? Poate doar ca nu se mai vad rahatii de caine de pe trotuare si pet-urile de bere aruncate peste tot. In rest eu nu vad ceva misto in asta sau macar vreun avantaj.

Comoara

Aceasta este una dintre cele mai cretine stiri pe care le-am vazut in ultima vreme. Nu zic ca n-o fi adevarata, dar ceva (sau totul) pute ca dracu’. Deci, unul cara o punga din aia de super-market cu patruj de mii in ea (patrusute de milioane, ca sa nu existe vreun dubiu). Cica s-a dus la o intalnire importanta, de afaceri. Toti marii afaceristi cam asa se prezinta sa faca deal-uri. Cu o plasa de panza, plina ochi de bani. Mda, daca nu te cheama Gigi Becali, acest scenariu este aproape fantezist.

Nu am chef

Nu am chef deloc. E week-end si ar cam fi cazul sa incep sa scriu articolul pentru Luni. Nu de alta dar v-am obisnuit sa va hliziti la cafeaua de dimineata. Iar eu nu am chef sa prestez. Si cum facem? Ar trebui sa nu scriu daca nu-mi vine, nu?

Pai nu merge asa. Ca imediat incep sa ma gandesc „oamenii aia ce-or sa zica dimineata, dupa mini-vacanta, cand au chef de lucru ca măgarul de bata si or sa vada ca i-ai lasat pe sec”? Da, in imaginatia mea, cam asa se desfasoara lucrurile. Vizualizez cum ajunge omu’ la birou, deschide calculatorul, înjură cu spor „rasnita” care se misca infect si apoi intra, cu un zâmbet in coltul gurii, pe blogul meu. Care pentru el este singurul si, implicit, cel mai misto loc de relaxare din lume.

Bravo bai, Piedone!

Dupa doi ani de bagat degetele in ochi, de scrantit gleznele pe denivelari si de cacat pe mine de frica (la propriu si la figurat), azi am facut o imensa descoperire: in parcul Tineretului s-a refacut iluminatul nocturn. Dar nu asa cu trei becuri chioare. Nu, fratilor, e lumina „a giorno”, poti sa citesti ziarul si sa te uiti si la poze (si vorbesc de presa pe hartie, nu online). Becuri normale si lampi cu energie solara, ce-i acolo, te doare capul, am crezut ca am nimerit gresit. Daca tranteste rotofeiul primar de la „patru” si o pista de tartan, pentru alergatori, ca sa nu-mi mai fut gleznele si genunchii, promit sa dau acatiste pentru sanatatea domniei sale, in fiecare Dumnica dimineata.

Fără îndoială, cel mai tare banc din ultimii ani

Doi prieteni se întâlnesc la o bere.

– Băi, să vezi ce mi s-a întâmplat, zice primul. Eram în parc, am văzut o doamnă care venise cu copilul la joacă și avea multe baloane-n mână. Am vrut să-i zic: “vai, dar ce baloane frumoase aveți!”, dar am greșit și i-am spus: “vai, dar ce balcoane frumoase aveţi!”… Şi m-a bălăcarit femeia, m-a făcut cu ou şi cu oțet, a fost nasol rău de tot…

Celălalt se uită dispreţuitor la el, după care-i zice:

– Asta a fost nasol??? Păi atunci stai să-ţi zic ce am păţit eu. Eram cu nevastă-mea la un picnic și am vrut să-i zic: “dă-mi untul”. Ei, și m-am încurcat și i-am zis din greșeală: “băga-mi-aș pula în mă-ta de nenorocită care ești, că mi-ai distrus viaţa şi mi-ai mâncat tinereţea”!

sursa comics

Cand Universul te salveaza de la recidiva

Hai c-am vazut ca va plac astea hazlii din parc. Ca tot se termina acusica ziua de luni, va mai da fratele vostru una. Tineti-va bine!

Imi faceam eu linistit turele, multumit ca reuseam sa am un ritm bun. De data asta era vara si cald. Lumina afara, corporatistele zburdau in jurul meu, ca niste morse harnice, dornice sa ajunga din nou la acele dimensiuni care sa le permita sa iasa din nou pe plaja. Alergam cu un zambet multumit pe fata si nimic nu parea sa-mi perturbe activitatea. Caloriile date jos se inmulteau vazand cu ochii, numarate de tipa cu voce sexy de la mine din telefon. Ce sa mai, se anunta o dupa-amiaza linistita. Daca ma miscam bine, imi mai ramanea timp si de o „fifa” mica.

Dupa vreo sapte kilometri, simt usoare tulburari gastro-intestinale. Hmmm, ma incrunt.

Tenorul groazei

Tot intr-o zi din asta de primavara, care intarzie sa apara, eram la alergat in parc. Era seara, se intunecase deja si o ceata ca la balamuc. Din aia laptoasa de nu vezi la doi metri in fata. Acu’, asta nu ar fi fost o mare problema, dar multumita lui nen-tu’ Piedone, in jumatate de parc iluminatul public este sublim. In sensul ca lipseste cu desavarsire.

De felul meu nu sunt foarte cacacios, adica nu mi-e frica si de umbra mea. Da’ ma simt eu mai in largul meu cand e lumina in jur. Cand te poti uita in ochii adversarului. Daca iei una in falca, macar s-o iei de la unul pe care il vezi, nu doar il simti tu prin preajma. Ca sa intelegeti, cand am citit “Shining”, stateam intr-un camin studentesc unde noaptea stiai pe unde s-o iei, doar daca fusesei as in copilarie la concursurile de orientare turistica. Tin minte ca n-am mai mers la buda noaptea, cat timp a durat lectura si inca vreo saptamana dupa aia.

Harta maro

Si daca ieri tot am primit ceva critici (pe care nu mi le-am asumat) pe motiv ca judec oamenii (in special minoritatile cu orientari sexuale ambigue), azi o sa va povestesc despre blogger-ul vostru preferat. Exact, despre mine, nu va mai uitati ca disperatii in browser. 🙂

Era tot asa un inceput de primavara si ma duceam sa-mi misc putinel hoitul in parc. Se inserase bine. Pentru ziua respectiva aveam “programate” trei ture de lac in Tineretului. Bune si-alea, dect nimic. De pe la prima asa, am inceput sa simt un junghi mititel in vintre, combinat cu o usoara senzatie de balonare. Eh, mai trecusem prin d-astea, nu ma lasam intimidat. A doua tura mergea mai greu. Junghiul devenea insistent si balonarea ii tinea isonul. Pe la sfarsitul ei, situatia devenise déjà “umflata” rau.

Drept pentru care…hmmm…cum sa va explic mai plastic ? M-am dat mai langa un tufis, sperand sa “dezumflu” situatia cu un “vant”. Treaba pe care as fi reusit-o poate, daca nu eram obosit si reflexele mele nu mai erau chiar ca intr-o Sambata dimineata, cand zaci in fotoliu, la televizor.

Inca una cu popi…

Stiti ca eu iubesc mult tagma asta a clericilor. Ceea ce va povestesc acum este purul adevar. Motiv in plus pentru stima si respect fata de „fetele bisericesti”.

Prin 2000 sau 2001, iesisem din casa cu Billy, cainele meu. O luasem pe directia parc. Din fata mea veneau doi politisti, care flancau un popa. Din motive cunoscute doar de el, Billy se opreste si incepe sa-l latre pe slujbasul domnului. Dar destul de agresiv. Pe genul „ce ti-as face daca nu as fi in lesa”. Eu l-am lasat sa latre, ca nu aveam motive sa stresez inutil cainele. Era in lesa, mai mult de latrat nu avea ce sa faca. Dom’ parinte se opreste si se baga in seama:

– De ce ma latra domnule cainele ?

Eu zic sa-i raspund ceva de „bun simt” (ma enervau si pe vremea aia, da) si-i spun: