Culegem ce semanam

In fata mea, in metrou este o mamica ce se chinuie cu trei copii dupa ea. Doi baieti (unul 3-4 ani, celalat 10-11) si o fata (6-7 ani). Stau toti patru pe scaune si discuta sau se joaca. Urla, tipa, se harjonesc. Na, sunt copii, ce sa le faci? Iti zgaltaie un pic creierii chiraiturile, asa de dimineata pe burta goala, dar zambesti si iti spui ca asa ai fost si tu candva. Mama intervine doar cand decibelii urca prea sus.

Dar nu despre asta voiam sa vorbesc. Parinti si copii am mai vazut eu prin metrou. Altceva m-a pus pe ganduri. Eu stateam in picioare, fix in fata lor. I-am avut sub ochi si urechi, cale de sapte statii. Nu am cum sa va mai reproduc fidel dialogurile dintre ei, dar va pot face o sinteza cu cele mai importante, pe care le-am retinut:

-Vreau tableta! Fetita catre mama ei. Raspunsul a fost ceva de genul ca o sa-i ia la un moment dat.

Abecedarul groazei

A inceput scoala. Prilej de emotie atat pentru parinti, cat si pentru aia mici. Am totusi o mare rugamine pentru parintii elevilor de clasa intai: sa fie cu mare bagare de seama la abecedar si la comportamentul prospetilor elevi, dupa anumite lectii!

N-am apucat sa ma uit peste manual, dar chestii care apar in el, precum „Maria ia o lama noua” si „Acum Maria are o rana mare”, s-ar putea sa fie urmate si de „Costelus are un pistol cu bile” sau „Fane asculta manele”. Nu vad ce l-ar opri pe Costelus sa aiba chiar un gun adevarat si sa-l ia la omor pe Fane intre paginile abecedarului. Doar o merita, pentru manelele alea.

 

sursa foto

Cine are iepure, are parte

V-am mai spus ca cei batrani din blocul in care am copilarit au fost productivi, nu gluma. A se citi ca eram multi copii, de varste apropiate. Ei bine, dupa ce s-au dus anii aia fara griji, cand ne peocupa doar cum sa ne petrecem timpul mai misto si ne intreceam in cretinisme, au inceput si chestiile mai serioase, gen examene. Intai cele de liceu apoi admiterile pe la facultati. Era ca dracu’ daca picai, ca incepeau mistourile si te faceai de un cacat celebru. Cata vreme a fost la nivel de liceu, lucrurile au mers struna. Toata lumea s-a descurcat si a ajuns prin locurile in care si-a dorit.

Treaba s-a imputit odata cu intrarea la facultate.

To be or not to be…acasa la parinti

Am asistat la niste discutii in contradictoriu despre cum e mai bine. Sa pleci de acasa de la ai tai cat se poate de repede sau sa o mai lalai prin zona niste ani buni? Si cum citeam doar opiniile celor care plecasera (sau nu) de acasa, am incercat sa-mi dau seama cum e cu treaba asta si din punctul de vedere al parintelui. Adica astia ce vor? S-o taie odrasla cat mai devreme? Sau sa stea prin preajma pana intra nepotii la facultate? Pai daca e dupa nevasta-mea, fie-mea ar trebui sa plece de acasa poimarti spre niciodata. Eventual sa dea mesaj si un raport exact (cat mai detaliat, daca se poate) al locului unde se afla si cand o fi maritata, cu doi copii. Sa zicem ca am considerat acest exemplu neconcludent. Si m-am apucat sa fac un mic sondaj printre colegii mei care au copii mai mari. Uite ce-am aflat: