Pe vremea mea, ţiganii tot laşi erau…

… dar macar stiau sa scrie si sa citeasca.

Am avut si eu, in scoala, colegi tigani. Ori in clasa cu mine, ori pe la cate una paralela. Nu stiu care este explicatia, dar pe vremuri se descurcau si cu scrisul si cu cititul. Turca Paul il chema pe primul meu coleg de etnie romă, din clasele 1-4, n-am sa uit niciodata. Era un amarat care se târâia de la un an la altul. Dar pot sa va garantez ca nu era analfabet. Ca doar in fata mea il punea invatatoarea sa citeasca din abecedar sau sa scrie la tabla. Iar pe langa tiganul asta, despre care vreau sa va vorbesc, era academician cu siguranta.

Cum era sa-mi donez permisul

M-a pus naiba de-am dat peste un caine cu masina. Na, mi-a parut rau si de animal, ca l-am facut pilaf, dar de masinuta mea mi s-a rupt inima. Noroc ca patrupedul era de talie mai mica si nu mi-a sarit airbag-ul in nas. Ca mai umblam si cu mufa umflata doua saptamani. Da’ au binevoit sa se sparga grila din bara, un scut de protectie si radiatorul pentru aer conditionat. Prin urmare am luat calea service-ului, pentru deviz. Si cum pe Megane-ul meu l-am tinut pana acum numai cu piese originale si manopera de la service autorizat, m-am dus acolo unde mergeam de obicei, la Meridian.

Baga oamenii masina pe rampa, se uita la stricaciuni si iese devizul. Cu tot cu manopera 3900 de lei (treizecisinoua de milioane, ca poate nu intelege toata lumea). Nu stiu cum e situatia la voi, dar pe mine nu ma dau banii afara din casa. Am zis „multumesc frumos,  ma gandesc si revin”.