Adrenalina de dimineata

Dupa cum stiti deja, atrag tot felul de chestii in jurul meu, prin metrou. Iar daca nu le atrag, am eu grija sa se intample. Intr-una dintre diminetile trecute, metroul pentru Pipera a binevoit sa circule cu ceva intarziere. Nu mult. A venit la peste zece minute. N-am de unde sa stiu cat peste cele zece, pentru ca li se reseteaza cronometrul. Si cum era in jur de opt si un sfert dimineata, va dati seama ca pe la usile vagoanelor era un omor duios, de vara. La Unirii astepta lumea de sus, de pe scari, sa ajunga la peron. Si se calcau lejer pe cap. In compartimente era o caldura de puteai sa faci oua ochiuri pe picioarele gagicilor care apucasera locuri pe scaune.

Continuă lectura

Reclame

10 lucruri…

…pe care imi pare rau ca nu le-am facut in cele 95 de minute petrecute joi seara in metrou, pe ruta Pipera – Tineretului. Si mai ales in cele 45 pe care le-am indurat cu stoicism, stationanad la Romana.

-Sa-mi comand o pizza. Si doua beri. Cred ca ar fi aratat misto fata operatoarei de la preluare comenzi cand i-as fi dat adresa: „la metrou, la Romana, peronul din directia de mers Aparatorii Patriei, vagonul doi, usa trei. Chiar langa tipa imbracata in rochita rosie”.

-Sa citesc cu voce tare din radu f constantinescu, pretinzand ca-s chestii care mi-au venit mie pe loc, in cap. In conditiile unui vagon plin de femei, mi-as fi capatat o binemeritata celebritate, in primele 50 de minute.

Continuă lectura

Cunostinte vechi si un viol nereusit

Ieri dimineata am fost in acelasi vagon de metrou cu doua cunostinte mai vechi de-ale mele. Cu „Gargantua” si cu „pretioasa”. Si mi s-a parut foarte tare, pentrucadece. Va explic imediat.

La prima am apreciat nu numai ca n-a mancat NIMIC, pe tot parcursul calatoriei, dar nici macar nu s-a oprit la chiosc sa-si ia un sandvis, cand a ajuns in Pipera. Iar asta (in conditiile in care aproape si-a dublat proportiile fata de perioada cand i-am „dedicat” eu articolul, plus foamea naprasnica pe care ti-o provoaca legantul metroului) aduce aproape a act de eroism. M-am uitat bine de tot, pen’ca nu-mi venea sa cred, geanta pe care o avea in mana nu parea sa aiba nimic de haleala in ea. Si nu cara nici vreo punga cu merdenele sau bigmaci.

Continuă lectura

Am scapat de permisul auto expirat!

Incepuse „bine” actiunea de preschimbare a permisului meu auto. La modul ca-mi facusem programare la „Victor Babes” pentru fisa medicala. Am sunat cu doua zile inainte ca sa fie treaba buna. Si cand eram eu mai linistit, in ziua dinaintea programarii, ma suna o fatuca de la receptie pentru confirmare:

-Buna ziua, domnu’ Vasilescu! Va asteptam maine la 9.45, cu trimiterea pentru analize.

Auzind-o eu ciripind  aceste vorbe frumos mestesugite, ceva mi-a sunat prost. Mai precis ora (eu programasem pentru 9.00, nu stiu de unde aparusera inca patruscinci de minute) si „trimiterea”. Despre care nu pomenise nimeni, nimic, cand am sunat. Asa ca am zis sa ma lamuresc.

-Doamna, zic, nu stiu despre ce trimitere vorbiti. Eu sunt programat la ora 9.00, cu analizele pentru fisa medicala auto.

-Cum, nu sunteti la 9.45 pentru encefalograma? (Ba esti nebun? Ce stiu astia si de unde???)

-Din pacate, nu! Continuă lectura

Cum procedez?

Si eu ce fac in situatia asta? Vineri dimineata la Pipera era o aglomeratie infioratoare. In trafic, ca am avut proasta inspiratie sa iau masina. Chiar am fotografiat niste „organe”, care stateau si admirau miscarea, mai mult sau mai putin browniana, a masinilor. Sa mor eu daca am inteles pentru ce stateau ca niste p**i (asta o fi pluralul, sau P**e?) in intersectia aia. Eu intram in rond, de pe sensul fara prioritate, iar pe cel care avea, coloana de masini era practic nesfarsita. Iar vitele alea doua stateau si admirau cum faceai semne disperate (practic te milogeai) sa te lase si pe tine cineva sa te incadrezi. Ce mortii ma-sii pazeau aia, habar nu am. Aveau ordin de seviciu sa supravegheze intersectia si sa nu cumva sa intervina in vreun fel asupra „bunei desfasurari a traficului”? Continuă lectura

Trafic de Capitala

Ma gandeam ieri dimineata, cand o luasem la pas prin zapada si dardaiam, de ce naiba nu merg eu cu masina la munca ? Mi-am revenit din visare cand am ajuns in intersectia de la “Budapesta”. Si mi-am adus aminte de ce nu merg:

– pentru ca am jurat sa renunt la mersul cu masina, in ziua in care am facut trei ore (voi va dati seama ca fac doua, pana la Valcea, la ai mei ???) de la birou pana acasa. Si nu am biroul la Slobozia, vorbim de un drum Pipera – Tineretului. In intervalul mai sus amintit, am stat 45 de minute, nemiscat la “aviatorilor”. Timp in care am citit gazeta sporturilor de doua ori. De la cap la coada, inclusiv ultimile rezultate din cricket. Pe vremea aia nu aveam telefon d-asta inteligent, ca poate trecea timpul mai usor (a propos, de fiecare data cand sunt la volan, imi vine in minte bancul cu timpu’);

– pentru ca ii urasc cu patima pe cei ce ma depasesc, “la meserie”, pe linia de tramvai si  apoi fac semn, din poignet, sa-i las a se “bage” si ei. Nu-i las; Continuă lectura

Sa incepem ziua bine.

 Pipera. Ora 8.45. Siruri lugi de „robotei” se revarsa de la statia de metrou catre cladirile corporatiilor din zona. Grabesc pasul, nu de alta dar se contorizeaza intarzierile. In fata mea un „robotel” vorbeste la telefon. Nu aud ce discuta. Schimba cateva fraze cu interlocutorul. In continuare nu aud ce vorbeste. Dar il vad ca se opreste. Se uita in stanga si in dreapta, se apropie de unul din gardurile ce pazesc cu strasnicie o banca. Departeaza un pic telefonul de la ureche, se apleaca si plin de elan…vomita. Ma opresc. Sunt genul care nu ramane indiferent pe strada. Imi zic „poate o avea omul nevoie de ceva”. Dar nu apuc sa fac un pas spre el, ca omul se indreapta si isi re-apropie telefonul de ureche. De data asta percep clar: „coaie, ce ziceai, ca n-am auzit”? M-a bufnit rasul. Omu’ in nici un caz nu avea nevoie de ajutorul meu. Si totusi, chef Martea ? Ca altfel nu-mi explic… Tipul era pe la 25 de ani si parea genul care-si intoxica ficatul, frecvent.

 

Sa aveti o zi buna!