Herzlich willkommen Herr Präsident Johannis!

Guest Post by Ana R.

 

L.E. Am aflat de la cei care asteptau sa voteze la München: „disperatul”, care cerea pe facebook un generator de curent, se numeste Marcel Stanica. A donat din banii lui 3700 (trei mii sapte sute!!!) de cafele si ceaiuri, pentru cei care stateau la coada aia imensa. Cica s-au ars sigurantele in Consulat atunci cand a bagat fierbatoarele in priza. Serios. Asa ca, in numele tuturor celor de acolo: danke schön!

Si eu sunt unul dintre romanii ce au stat la coada pentru a vota la München. Si sunt tare mandra de asta. Evident ca nu am reusit, dar am petrecut una dintre cele mai frumoase zile de cand sunt romanca. A fost o zi in care am fost tare mandra de romanii mei ce mi-au demonstrat, dupa multi ani, ca suntem uniti in a lupta pentru tara. A fost prima oara cand am vazut bucurie in ochii lor si speranta. Pe langa asta era enorm de multa determinare.

Am ajuns acolo la 8.20 si cred ca erau deja stransi mult peste 1000 de oameni care asteptau cuminti in rand. Plecasem de acasa cu o cana izolatoare de ceai. Care, absolut intamplator (fiind singura pe care o am) era cu Mickey Mouse pe ea. Radeam cu vecinii de coada si suferinta, cand le explicam ca nu este o declaratie politica.

Eu am salvat onoarea Romaniei in lume

Bine, nu singur. Dar stiti cum se spune, important este sa delegi sarcini. 🙂

Un bun prieten de-ai mei (nu spui cine, persoana importanta) trebuia sa dea o fuga joia trecuta pana la Praga. Omu’ meu castigase nu stiu ce premiu international, pentru un proiect prestat in numele multinationalei unde da cu sapa. Si acum se ducea sa-si ridice premiul, sa se dea mare si sa se betiveasca dupa aia, cu alti alcoolici nimeriti prin posturi de conducere in mari companii din toata Europa. Niste betivi cu totii, daca-i iei la bani marunti, va zic io. Ideea e ca toata smenozeala era foarte din scurt. Plecat azi, intors maine. Intre cele doua zboruri find inghesuite toate: festivitate, premiere, harneala cu cu ceilalti, alunecatul alcoolului pe epiglota. Asa ca domn manager, a considerat de cuviinta sa plece imbracat business casual, cu o tinuta care sa faca fata si la zbor si la tot ce urma. Na, de inteles, pentru 24 de ore de zbenguiala, voia sa mearga si el cu mainile in buzunar. Doar ca, stiti cum e cu socoteala de acasa…

Reteta pentru cadoul perfect

Cand ai de primit, nu de dat.

-Se aleg zece-doisprezece prieteni carora le dai e-mail pentru a-i invita la petrecerea de ziua ta. Selectia este la latitudinea ta si principalul criteriu ar trebui sa fie posibilitatile financiare ale invitatilor. Doar n-o sa-i chemi pe ruptii aia in cur alaturi de care ti-ai trait bucuriile si, mai ales, tristetile. Nicidecum. La vremuri noi, prieteni cu posbilitati financiare noi. Pentru noi.

-Faci petrecerea in Vama Veche si nu uiti sa le explici ca trebuie sa-si achite cazarea.

Atentie la neatentie!

Unul din prietenii mei, ce tocmai au fost la Praga, are o chestie a lui. Daca nu-l intereseaza ce-i povestesti, omu’ nu se poate concentra la ce-i spui. Incepe sa se foiasca, se uita pe langa tine si pana la urma te intreaba cate o chestie care nu are nicio legatura cu ce-i explicai tu. Asta in cazul fericit. Pentru ca se poate si altfel. In timpul povestirii tale, cand isi pierde interesul, te poti trezi cu un „mai da-i/da-l ma in p**a mea” (acordul se face in functie de numarul persoanelor despre care povesteai). Moment in care iti dai seama ca ar trebui sa schimbi subiectul, ca asta il plictiseste teribil. Treaba e ca, replicile mai sus amintite, sunt valabile doar cu noi, prietenii lui. Pe sotie n-o poate intrerupe in modul aceste barbar.

Si pe acest fond, draga lui consoarta, mai venea cu povesti de la ea de la serviciu. Povesti ale carui personaj central erau, de obicei, doamna Nemes. Sefa si colega de birou a sotiei. Chinul dracului. Pe omul meu il interesau povestile despre doamna Nemes, cam cum va intereseaza pe voi daca ploua acum in Antananarivo.

Economie politica aplicata: globalizarea

Am doi prieteni, care zilele astea se plimba prin Praga. Baieti buni, manageri corporatisti d-astia noi, care isi intoxica ficatul cu substante fine. Si-au luat farurile calauzitoare (a se citi “neveste”) si s-au dus de “martisor” in Orasul de Aur.

Scenariul dupa care se ghideaza e simplu. Ziua, viziteaza cu totii ruine, palate, catedrale si alte locuri in care nu se poate consuma alcool. Seara, fetele se duc la cumparaturi iar cei doi baietii isi incearca puterile cu tehnologia ceha de producere a berii. Dupa cum ii cunosc eu, scorul ar trebui sa fie in favoarea lor. Gen, nu fac cehii aia cate bere pot sa bea ei.

Ieri, mai pe inserat asa, imi suna telefonul. Pe ecran vad ca ma apela unul din “turistii” praghezi. Si cum eu intotdeauna raspund, mai ales cand au prietenii nevoie de mine:

– Alo, ce “face” baietii ?

– Ba, suntem bine, dar avem o problema.