Prostul strigă „proştii”

N-am susţinut niciodată că sunt perfect. Sau vreo inteligenţă sclipitoare. Ori vreun geniu din ăla care te face să te duci să-ţi plângi nimicnicia în pernă, când deschide gura şi începe a glăsui. Da, îmi merge cât de cât capul, fără să dau pe dinafară. Pe lângă asta, măcar ştiu să scriu şi să vorbesc corect româneşte.

De altfel, aţi observat că şi pe blog la mine nu o să găsiţi subiecte vitale pentru soarta omenirii. Nu tratez problema găndurilor (ce sunt, de unde vin şi unde se duc), nici cum se poate obţine energie alternativă din zeamă de roşcove şi flegmă de pinguin. Există specialişti pentru orice domeniu, aşa că-i lăsăm să-si faca treaba. Aici doar încerc sa scriu în felul în care mi-ar plăcea chiar mie să citesc. Şi în modul ăsta să vă mai descreţesc frunţile.

Prostul, întotdeauna, ştie tot

Guest Post by Ana R.

 

Acum cativa ani eram la bunica si ea voia sa ne faca salata salata de vinete. O vad ca isi ia castronelul cu apa si incepe da decojeasca vinetele coapte, ostoindu-si arsura degetelor, din cand in cand, in apa. Ma uit la ea si, fara sa ii spun nimic, iau o vanata coapta, ii tai codita cu un cutit, apoi o tai pe lungime si cu lingura scot tot continutul din interior, pe care il pun in castron. Se uita la mine si zice „mai Anita, sa stii de la mine ca toata viata ai de invatat, uite tu acum mi-ai aratat mie, la 82 de ani, cum se face mai usor salata”. Mamaie a facut 95 de ani, face in continuare salata de vinete in varianta de munca light si sper sa mai apuc sa o mai invat cateva lucruri. Dar ea este un caz fericit. Nu toata lumea doreste sa invete. Ma tot lovesc in viata de mentalitatea „eu asa sunt, pe mine nu ma mai schimbi”.