Blocul in care am copilarit, la Valcea, era cel mai tare din lume. Cel putin pentru mine si ceilalti douazeci-treizeci de copii care si-au inceput viata acolo. Trei scari, dispuse in forma de „U”, saizeci de apartamente si o gramada de copii lasati, liberi, la joaca. Vara, cel putin, cred ca erau zile in care ne strangeam peste treizeci. Voi aveti idee cum e sa spui un banc si sa rada peste treizeci de oameni? Pai iese lumea la geamuri sa vada ce s-a intamplat. Cred ca de acolo mi se trage ca pot sa vorbesc in public, fara emotii.
Evident ca la o asa densitate de populatie, nu au cum sa lipseasca povestile misto. Cele care ne fac sa radem si acum, cand ni le aducem aminte. Nu ai cum sa uiti ca o vara intreaga i-am scos siguranta de la panoul de pe scara, cel comun, aceluiasi individ. Continuă lectura
mihai vasilescu blog 