Deutschland über alles versus mandria de a fi roman

Guest Post by Ana R.

 

Au castigat nemtii campionatul mondial de fotbal! V-am spus ca eu si fotbalul nu ne prea simpatizam, dar cu aceasca ocazie am avut ocazia sa descopar o parte pozitiva a nemtilor astora. Mai oameni buni, astia sunt patrioti pana in maduva oaselor. Si nu ma refer la patriotismul ala falsificat si ultra comercializat de tip american, ci ma refer la mandria de a apartine unei natiuni. Pe langa tati Angelica care se pupa cu ei de mama focului (si a venit la stadion cu geanta pentru fotbal), am asistat uimita si la discursurile fotbalistilor care au multumit de n-spe ori Germaniei si sustinatorilor, de te faceau sa crezi ca fara suportul moral nu ar mai fi nimerit mingiuca.

Apoi euforia tarii, cred ca si in ultimul catun din Padurea Neagra cineva tipa si se bucura pentru victorie.

Calul furacios

Un italian angajeaza trei romani pentru a-i vopsi gardul casei.
Dimineata, inainte de a pleca la serviciu, italianul le da celor trei instructiunile:
– Aveti aici trei galeti de vopsea, care va vor ajunge sa vopsiti tot gardul. In bucatarie e mancare, cand o sa vi se faca foame, mancati ce vreti voi. Se intoarce sa plece, cand isi aduce aminte:

– Aaa, era sa uit, in spatele curtii e tinut inchis un cal. Sa nu cumva sa lasati poarta dechisa, sa scape calul de acolo, ca nu stiu ce fac cu voi. S-a inteles?
– Am inteles sefu’, raspund romanii intr-un glas.
A plecat italianul si romanii s-au apucat de treaba.
Nu dupa mult timp, unul din ei zice:
– Ma, mie mi s-a facut foame, hai sa vedem ce are asta de mancare!

Vacanta Turcia – continuare

Revenim in Turcia. Am ajuns la Canakkale, am trecut cu bacul, am mancat, am dormit, am schimbat stopul spart, am plecat spre Kusadasi. Mi-a placut, dar tare de tot, ca am mers vreo saizeci de kilometri pe o autostrada noua, abia o dadusera in folosinta turcii. Cred ca despre Izmir-Ankara este vorba. E misto rau. N-am vazut asa ceva prin nicio tara pe unde m-am mai preumblat cu masina.

La un moment dat, n-am avut de lucru si m-am ratacit din nou. De data asta nu mai aveam pe nimeni dupa noi si am crezut ca m-am intors de-a binelea in timp. Dar nu asa cu zece-cinspe ani. Oameni buni, am ajuns intr-un sat din ala in care ai impresia ca totul s-a oprit la sfarsit de secol nouaspe – inceput de secol douazeci. Toate, dar absolut toate femeile de acolo erau imbracate in voaluri din alea care acopereau tot (burqa, parca).