Cunostinte vechi si un viol nereusit

Ieri dimineata am fost in acelasi vagon de metrou cu doua cunostinte mai vechi de-ale mele. Cu „Gargantua” si cu „pretioasa”. Si mi s-a parut foarte tare, pentrucadece. Va explic imediat.

La prima am apreciat nu numai ca n-a mancat NIMIC, pe tot parcursul calatoriei, dar nici macar nu s-a oprit la chiosc sa-si ia un sandvis, cand a ajuns in Pipera. Iar asta (in conditiile in care aproape si-a dublat proportiile fata de perioada cand i-am „dedicat” eu articolul, plus foamea naprasnica pe care ti-o provoaca legantul metroului) aduce aproape a act de eroism. M-am uitat bine de tot, pen’ca nu-mi venea sa cred, geanta pe care o avea in mana nu parea sa aiba nimic de haleala in ea. Si nu cara nici vreo punga cu merdenele sau bigmaci.

Ce i-am „tras-o”!

Amicul FKT iar a avut o zi ingrozitor de plictisitoare la munca. Prin urmare a gasit de cuviinta sa-mi mai trimita o creatie. Pentru ca primul lui articol am inteles ca v-a placut, luati-l si pe asta:

 

Era inainte de 2000. Eu aveam 18 ani si conduceam Dacia 1410 a lu’ al batran, pe intuneric,  intr-o seara cu frig d-ala mare (cred ca erau in jur de minus 20 de grade). Zapada imi trecea lejer de glezne, deci vreo 15 centimetri tot erau. Nu ma tin minte exact in ce imprejurari, am ajuns la un amic acasa la un party. Habar n-am ce se sarbatorea, important e ca aveam alcoale din belsug si, dupa ce se “capsa toata lumea”, se bagau manele! Ma pune dracu sa ma bag in seama cu una vreo cateva minute pana cand ma trage un amic deoparte sa-mi explice ca el i-o dat-o la mansarda la fatuca si sa nu cumva sa pun gura pe ea ca il pup pe el in “teava”. Dar in rest e “cinstita si face treaba buna”.

Fantome, frate!

Nu stiu cum o sa reactionati voi, dar eu m-am cam spart de ras, la articolul asta. L-a scris (si mi l-a trimis pe email) unul dintre cititorii mei, care se plictisea crancen la munca, saptamana trecuta. Il cunoasteti si voi, comenteaza pe aici sub numele de FKT. Interventia mea asupra textului a fost minima. Enjoy it!

Nu am multi prieteni, nici nu am nevoie, putini si buni sa fie sau putini si nebuni mai degraba. Din aceia care doar profita nu mai am, ma fut in ei. Pe principiul „cine se aseamana, se aduna la un loc”, asa si eu cu Ardei „ne-am adunat” intr-o gasca de 2 persoane (nu suntem homo, so relax). Amandoi nebuni pusi pe prostii non-stop, in fiecare seara ne intrebam unul pe celalalt: „coaie azi ce plm ii de facut”? De ce doar seara? Pentru ca amandoi lucram in doua schimburi la firme diferite si doar seara bantuiam micul nostru oras infestat de masini cu numere de Franta si Belgia pline cu bastinasi din India (FUCK’EM ALL) .

Fericirea s-a nascut la sat. Oare?

Dragii mei,

    Tocmai pentru ca motto-ul meu incearca sa va spuna si ca „viata e prea serioasa”, desi nu v-am obisnuit, cred ca din cand in cand ar fi bine se ne mai aducem aminte si de lucrul asta. Aveti astazi aici, un crampei din povestea vietii lui Alin. Cine e Alin? Unul dintre primii mei cititori. Ba, daca nu ma insel, a fost chiar prima persoana complet necunoscuta mie, care a scris un comment pe acest blog. Am postat-o exact asa cum mi-a trimis-o. Nu a suferit nici un fel de corectura sau editare. Mie mi s-a incrancenat pielea. Daca sunteti sensibili, va recomand s-o cititi asa, mai printre degete…

Ma tot gandesc cum sa incep relatarea a ceea ce vrea sa fie cica povestea vietii mele, sigur, nu in varianta detaliata, ca ne-ar prinde Apocalipsa, aia care nu mai vine, dar intr-o forma succinta, in care sa apara ideile generale despre acest subiect, destul de greu de “dezgropat” pentru mine, ( nu ca ar fi “murit” inca, dar totusi in proportie de 99% este in moarte clinica, din fericire ), dar si anumite chestiuni care mi-au marcat acesti “minunati” 25 de ani, aproape 26, petrecuti pe pamant romanesc, si in special, acolo de unde provine totul in lumea asta, tot ce este esential cel putin, si anume, la tara.