Politica like-ului şi răspândirea lui în natură

Ca să ne înţelegem încă de la început, nu vorbim despre share, ăsta are regim separat de utilizare. Ne legăm doar de like-uri. Adică de butonul ăla mic, pus la dispoziţie de facebook, reprezentat de o mânuţă cu degetul opozabil ridicat. Pentru că, deşi mulţi dintre voi ar crede că este folosit pentru semnificaţia lui iniţială, el şi-a pierdut-o de mult. Mai pe scurt, prea puţini îl mai utilizează pentru scopul initial, de a spune prin intermediul lui: ce chestie mişto, imi place. Asta este varianta ideală, exact cum erau problemele din fizica mecanică, alea cu desfăşurare în vid şi frecare zero (hihihi, ce să vă fac dacă nu v-a plăcut cartea). Adevărul este cu totul altul, like-ul se foloseşte ca monedă de schimb, pe acelasi sistem cu cel de la invitaţiile la nuntă. Nu înţelegeţi? Pai ia vedeţi dacă vă sună cunoscut chestia asta: futu-i nunta mă-sii! N-am niciun chef să mă duc, dar trebuie să merg, ca să vină şi ei la mine. Acum e clar da? Îti dau like, dar să te pună dracu’ să nu-mi dai şi tu mie. Curat troc virtual.

S-a terminat, ne reîntoarcem toţi la natura

Cam asta a fost, dragii mei. Asa incepe tot. Acesta este semnalul ca, usor-usor, cercul se va inchide si incepem sa ne intoarcem cu totii la valorile primare, la baza piramidei nevoilor umane (Maslow saracul, stia el ce stia). Papa, caca, apă si câte un futai din cand in cand, cam la asta se va reduce totul. Primul pas a fost facut, dupa cum se poate observa din anuntul de mai jos.

Schimb avantajos

La două chestii ținea Gina cel mai mult pe lumea asta. La Blackie, canișul ei și la telefonul Samsung S3 pe care i-l făcuseră cadou părinții, în ziua când a împlinit 14 ani (l-a găsit frumos ambalat, cu fundiță roșie, pe biroul unde-și făcea temele). A fost cea mai frumoasă zi din viața ei. De atunci n-a mai putut să-l lase din mână. Ce de mai făcea cu el. Practic, toată viața-i gravita în jurul smartphone-ului și al aplicațiilor.

Cu Blackie a crescut împreună. A fost tot cadou pentru ea, tot cu fundă roșie, în ziua când a împlinit doi ani. Bine, ea nu-și mai aduce aminte, că era prea mică, dar așa i s-a povestit. Are și un filmuleț cu ghemotocul ăla mic, în timp ce o lingea pe fața de bebeluș. Și de atunci au fost nedespărțiți. Ea și Blackie au început viața, dormind, mâncând, crescând și jucându-se ca și cum ar fi fost frate și soră.

Cum am invatat sa „patinez”

Hai ca tot mi-am dat cu parerea despre trebusoara asta. Mi-am adus aminte cam cum reuseam sa subzit eroic in anii studentiei. Am stat aproape trei ani in Grozavesti, in caminul E. Care apartinea de medicina saracul, dar cu niste spaga si ochi frumosi facuti administratorei, reuseam sa luam camera acolo an de an. Am tinut sa specific ca era vorba despre acest camin, pentru ca el era de notorietate la un moment dat, in Bucuresti. Va explic imediat de ce. In anii aceia nu era permis schimbul valutar la liber. Exista o limita impusa de 500 de dolari (pe an, parca). Adica atata valuta aveai voie sa cumperi, tu cetatean al Romaniei. Te duceai cu pasaportul, iti luai cei 500 de coco, aia-ti faceau un semn pe document si gata. Pana la anu’ nu mai aveai voie. Si numai cu pasaportul puteai sa-ti cumperi. Daca te duceai cu buletinul, te alergau aia ca pe hoti.