Atat ii duce capul

Pen’ca multi o ardeti in deplasare zilele astea, ma mai aberez si eu pe un subiect drag mie, ca si asa nu are cine sa citeasca pe aici: sportul rege.

Hai sa ne intelegem, fotbalul a fost gandit, inca de la inceput, pentru a se adresa publicului. De-aia exista chestiile ale cu scaune (tribunele), sa vina niste unii acolo si sa incurajeze sau sa sufere pentru echipa lor. Sau, pur si simplu, de placere. Sa se uite. Chiar daca privesti un meci din fotoliu, de acasa, parcă e altceva cand vezi tribunele pline si se aud galeriile cantand. Prin urmare, as fi tentat sa zic ca publicul e aproape la fel de important ca actorii principali, jucătorii. Ca altfel nu se mai construiau arene cu zeci de mii de locuri, nu? Continuă lectura

Reclame

Disappointment

Stiti voi senzatia aia pe care o ai cand te dai peste cap sa-ti iasa bine de tot, trebusoara pe care te-ai apucat s-o faci? Si daca mai ai si spectatori pe margine, cu atat ai vrea sa-ti iasa cat mai bine si sa impresionezi pe toata lumea! O stiti?

Si mai cunoasteti si sentimentul pe care il ai cand crezi ca toate ti-au iesit beton, ca te-ai chinuit ceva, dar macar nu a fost in zadar si acum ar cam fi cazul sa culegi laurii? Il stiti?

Iar cand credeai ca tot ce mai ai de facut este sa stai la pozat, pentru statuie, sa te uiti cum vine unul care te ignora suveran (pe tine si toate eforturile tale) si din „poignet” asa iti fura toata gloria. Continuă lectura