Atat ii duce capul

Pen’ca multi o ardeti in deplasare zilele astea, ma mai aberez si eu pe un subiect drag mie, ca si asa nu are cine sa citeasca pe aici: sportul rege.

Hai sa ne intelegem, fotbalul a fost gandit, inca de la inceput, pentru a se adresa publicului. De-aia exista chestiile ale cu scaune (tribunele), sa vina niste unii acolo si sa incurajeze sau sa sufere pentru echipa lor. Sau, pur si simplu, de placere. Sa se uite. Chiar daca privesti un meci din fotoliu, de acasa, parcă e altceva cand vezi tribunele pline si se aud galeriile cantand. Prin urmare, as fi tentat sa zic ca publicul e aproape la fel de important ca actorii principali, jucătorii. Ca altfel nu se mai construiau arene cu zeci de mii de locuri, nu? Continuă lectura

Reclame

Ganduri de suporter

L.E. Tocmai am aflat ca liga a suspendat stadionul Stelei pentru urmatoarele doua etape. Aberatie mai mare ca asta nu cred ca exista. Cum mortii mamiticilor voastre sa interziceti publicul la un joc care pentru asta a fost inventat???!!! Si mai ales de ce??? Da’ nu mai bine obligati si echipa sa joace cu o minge de rugby? Asa, pentru ca puteti. Chiar nu va duce capul sa gasiti alte metode de a preîntîmpina (sau pedepsi) incidente de genul celor care se întâmplă pe toate stadioanele din lume?

Exista o vorba printre microbisti, cum ca „masina si nevasta le mai schimbi, dar echipa cu care tii, NICIODATA”! Si mi-am adus aminte de ea zilele astea, pe cand ma uitam la meciurile din semifinalele Uefa Champions League si am vazut feisbucul impanzit de suporteri romani ai echipelor care au mai ramas in competitie. Continuă lectura

Una storia italiana

Toamna 2008. Steaua urmeaza sa joace la Firenze, contra echipei Viola. Brusc mi-aduc aminte ca parintii prietenului I. sunt stabiliti la Bologna. Pai e o aruncatura de bat intre cele doua orase. Asa ca-i propun o excursie pe taramurile macaronarilor, avand ca scop principal meciul. Se accepta. Yes, o sa-l vad pe Mutu infruntand Steluta mea.

Excursia a pornit cu „dreptul” de la bun inceput. La modul ca n-am inteles niciodata de ce ne cumparasem bilete la wizz si pe pista ne astepta mandru un ditamai avionul, pe care scria mare „poste italiane”. Astia cred ca suntem colete sau care-i treaba? Am ras doar pana ne-au zis sa urcam la bord. A fost prima si ultima oara in viata mea cand am intrat intr-un avion, prin spate, pe sub coada, exact cum vedeti mai jos. Ne uitam unul la celalat si ne intrebam ce-i cu astia? Unde, si mai ales cu ce, ne duc? Deja aveam impresia ca, pitit pe undeva, rade de noi Aurel Vlaicu. Continuă lectura