1 Decembrie cu Avatar

Diseară pe protv o să fie „Avatar” și tocmai mi-a trecut prin cap că recent încheiatele alegeri s-au desfășurat după un scenariu asemănător. Păi cei de „afara” au votat ca legați cu niște fire invizibile de locul unde se regasesc încă, atunci când spun „acasă”: România. Iar firele acestea, provenite din „matricea” mama, aveau la un capat pe cei ramași aici și la celălat speranța că și în țara aceasta napastuită se pot întampla lucruri bune.

Așa că azi 1 Decembrie, de ziua ta, îți scriu cu speranța că în sfarșit facem și noi primii pași spre intrarea in normalitate. Primii pași spre o țara așa cum ne-o dorim toți. Primii pași spre o țara ca „afara”.  Primii pași pentru ca cei plecați, care se simt încă legați de tine, cu inima și sufletul, să fie mândri de țara lor.

LA MULȚI ANI, ROMÂNIA!

 

Procedeu invechit

Guest Post by Ana R.

 

In dorinta mea de a reprezenta cu cinste tara de obarsie, printre nemtii din tara de adoptie, am devenit destul de obsedata de integrarea in societatea lor, aducandu-mi aportul cultural dar si valorile etice insuflate de educatia de acasa. Dar toate eforturile mele si ale celor la fel de bine intentionati ca mine, sunt uneori facute praf, cat ai pocni din degete. Problema cea mai mare o constituie alti conationali, ce dau de pereti cu stradania mea. In oraselul in care stau, care este lipit de München, s-au aciuat cam multi compatrioti colorati care isi cam fac “cumparaturile” prin subtilizare. Cica ar face o gaura zilnica, numai la un singur magazin Penny, de minim 700 de euro.

Deutschland über alles versus mandria de a fi roman

Guest Post by Ana R.

 

Au castigat nemtii campionatul mondial de fotbal! V-am spus ca eu si fotbalul nu ne prea simpatizam, dar cu aceasca ocazie am avut ocazia sa descopar o parte pozitiva a nemtilor astora. Mai oameni buni, astia sunt patrioti pana in maduva oaselor. Si nu ma refer la patriotismul ala falsificat si ultra comercializat de tip american, ci ma refer la mandria de a apartine unei natiuni. Pe langa tati Angelica care se pupa cu ei de mama focului (si a venit la stadion cu geanta pentru fotbal), am asistat uimita si la discursurile fotbalistilor care au multumit de n-spe ori Germaniei si sustinatorilor, de te faceau sa crezi ca fara suportul moral nu ar mai fi nimerit mingiuca.

Apoi euforia tarii, cred ca si in ultimul catun din Padurea Neagra cineva tipa si se bucura pentru victorie.

Fericirea s-a nascut la sat. Oare?

Dragii mei,

    Tocmai pentru ca motto-ul meu incearca sa va spuna si ca „viata e prea serioasa”, desi nu v-am obisnuit, cred ca din cand in cand ar fi bine se ne mai aducem aminte si de lucrul asta. Aveti astazi aici, un crampei din povestea vietii lui Alin. Cine e Alin? Unul dintre primii mei cititori. Ba, daca nu ma insel, a fost chiar prima persoana complet necunoscuta mie, care a scris un comment pe acest blog. Am postat-o exact asa cum mi-a trimis-o. Nu a suferit nici un fel de corectura sau editare. Mie mi s-a incrancenat pielea. Daca sunteti sensibili, va recomand s-o cititi asa, mai printre degete…

Ma tot gandesc cum sa incep relatarea a ceea ce vrea sa fie cica povestea vietii mele, sigur, nu in varianta detaliata, ca ne-ar prinde Apocalipsa, aia care nu mai vine, dar intr-o forma succinta, in care sa apara ideile generale despre acest subiect, destul de greu de “dezgropat” pentru mine, ( nu ca ar fi “murit” inca, dar totusi in proportie de 99% este in moarte clinica, din fericire ), dar si anumite chestiuni care mi-au marcat acesti “minunati” 25 de ani, aproape 26, petrecuti pe pamant romanesc, si in special, acolo de unde provine totul in lumea asta, tot ce este esential cel putin, si anume, la tara.