Alo, asteptam provincia

Guest post by Ana R.

Cand am anuntat in cercul de cunostinte ca am de gand sa imi petrec restul zilelor cu un banatean, o „prietena“ mi-a spus ca e foarte dezamagita de mine, pentru ca imi „iau” un provincial si ca avea pretentii de la mine. „Nu este acceptabil sa iti iei un taran, tu ai o educatie si o cultura, precis habar nu are cum sa se imbrace si sigur familia lui te va face de ras”. Pentru ea era egal cu zero ce fel de om este, ori ca eu eram lesinata dupa el sau ca iubirea invinge orice bariere. Daca nu avea buletin de Bucuresti, insemna ca inca ii mai curgea tarana de pe trupsorul vanjos, in anumite imprejurari.

In inocenta mea tampita nu am inteles vreodata acest elitism al bucurestenilor.

Dabuleni my ass

Nu stiu altii cum sunt, dar eu cand plec spre piata sa-mi cumpar pepene, apai chiar vreau sa-mi iau unul sa-mi bucure papilele gustative si sufletul. Si nici nu ma cac pe mine, daca pentru alte fructe si legume imi mai place sa ma targuiesc, pentru pepene nu o fac. O singura cerinta am: sa-i facem „dop” si daca nu-mi place, imi dai mataluta frumusel altul. In rest, poti sa mi-l alegi pe cel mai mare din gramada, il iau ca mancam doua zile din el, doar dulce sa fie. Ah, si ce ma enerveaza vanzatorii care incearca pepenele facand un triunghi din ala imens, de lasi pana acasa o dara lunga de zeama, zici ca esti Hansel si Gretel.