Toate-s vechi şi nouă toate

Scurt aşa, pentru că mă mişc greu să scriu. Ma doare tot corpul, îmi vâjâie capul şi nu pot să ţin nici măcar curu’ pe scaun.

Pentru că tot mă gândeam ieri cât de tare ni s-au modificat obiceiurile alimentare, de când am schimbat socialismul totalitar pe capitalism democratic, mi-au mai venit în cap nişte chestii care sunt acum exact opusul a ceea ce trăiam pe atunci.

Cu creierul gol-golut

De fiecare data cand vara-mea vine in tara (din U.S. of fucking A.) are doua probleme (ma rog, are ea mai multe, dar restul sunt la capusor): fusul orar si emisiunile de la televizor. Treaba e ca cele doua, despre care facem vorbire aici, sunt oarecum complementare. Adică din cauză că nu are somn, sta noaptea si se uita la tv. De nenumarate ori am prins-o in prag de nouă zi cu ochii beliti spre ecran. Iar daca n-o surprindeam eu, povestea ea singura cum a stat sa se uite pana se lumina afara. Femeia era pur si simplu fascinata de ce se intampla in vizualul romanesc. Imi zicea „Mihae, ma uit si eu acum, ca nu mai pup eu asa ceva”. Era fascinata pana la dumnezeu, de cantitatea de prostie care se revarsa dinspre televizor spre creierul ei. Cred si eu, in State au niste talk-show-uri  amarate si cam atat. Nu tu Maruta, nu tu „acces direct”, nu tu reality-show-uri mizerabile, nu tu stirile de la ora cinci. Niste puritani amarati.

Consumator de Campionat Mondial si bere. Si nervi…

Treaba e in felul urmator. De cand a inceput Campionatul Mondial, eu si Prietenul I. tot cautam un loc unde sa ne hodinim oasele cand iesim de la munca si sa vedem meciurile. Nu suntem extrem de selectivi. Conditii de baza ar fi doar vreo cateva: daca se poate sa fie terasa (ca de stat indoor ni s-a cam luat in iarna asta lunga), sa fie un televizor cu ecran ceva mai mare decat al monitorului de la birou, berea rece si la pret decent. Ah, da, si acest loc minunat sa se afle in proximitatea zonei in care ne traim maruntele vieti. Adica sa nu merg mai mult de un sfert de ora – douaj’ de minute dupa ce ma dau jos din metrou. Ca mi s-ar lua sa ma duc zilnic pana in Vatra Luminoasa, doar ca sa vad meciul de la ora 19.00. Ei bine, se pare ca avem ghinion.

De pe la tv

Daca tot am stat pe acasa in week-end-ul asta prelungit, n-am avut altceva mai bun de facut decat sa ma uit la televizor. Si mi-am dat seama ca, fara sa vreau, am invatat o gramada de chestii. Mai mult sau mai putin utile, dar ce mai conteaza? Ele sunt acolo „pe sticla”, vrei nu vrei, iti perforeaza creierasul. Asadar:

Fratilor, aveti mare grija! Soacra INTOTDEAUNA vine in vizita la voi cu propriul detergent de vase dupa ea, avand intentia vadita de a va umili.

Cel mai scurt job al meu

Prin toamna lui 2000 am avut o perioada cand eram between jobs. Cu alte cuvinte o frecam toata ziua, fara sa fac nimic in afara de a ma uita la televizor. Activitate pe care o mai intrerupeam sporadic cu scopul de ma hrani si adapa. Iar cand treaba asta ma dobora de oboseala, mai bagam si cate un somnic. Sau aveti impresia ca statul degeaba nu face foame si somn? Va inselati amarnic. Parca mai abitir iti vine sa mananci si sa dormi. Ma trezeam dimineata, dupa cate o zi din asta de ne-facut nimic, de parca ziceai ca am tras in jug. Abia aveam putere sa-mi bag tigara in gura si sa sorb din cafea. Va spun, lenea si zacutul te termina de oboseala. Poti sa si mori.

sursa foto

Uite, vezi, minteam fara sa-mi dau seama. Mai aveam o activitate pe care am uitat s-o mentionez.

Partidul, Ceausescu, Romania

Am citit un articol la Sebastian, care m-a “atins”. Si cum ma lovesc si eu de cei din jurul meu, care nu au trait o zi din acele timpuri (sau atat de putin ca nu-si amintesc nimic) as vrea sa scriu si eu un pic pe acest subiect: era mai bine sau mai rau înainte de 89?

Da, pentru noi cei care am trait din plin pe vremea lui Ceausescu, pare bizar ca cineva sa-si aduca aminte ce bine era. Si, ca sa nu avem discutii, va spun exact cum stateau lucrurile in cazul meu. Maica-mea profa de romana. Salariul in jur de 3000. Meditatii cat cuprinde. Adica macar inca pe atat, ca bani. Sa nu mai vorbim de tigari, dulciuri, fructe, carne si ce mai pica in sesiunile de examene (treapta intai si bac).

Taica-meu inginer chimist, salariul peste 4000. Si eu cred ca era binisor peste 4000, pentru ca mereu auzeam discutii despre cum „la voi nu se mai dau fluturasii de slariu”?

Glume de dincolo.

Sunt pe aici. Usor, usor imi revin si ii ajut si pe cei din jur sa treaca peste clipele grele. Tata a plecat si de acum trebuie să invatam sa ne uitam unii la altii si fără el.

Până una-alta, trebuie sa va zic ceva ce-o sa va cam puna pe gânduri. Sau nu. Doar de voi depinde.

Prima zi fără el a fost grea. E nasol sa stii ca l-ai lasat in pământul ala înghetat si ca n-o sa-l mai vezi niciodată.

Am ajuns seara acasă cam terminat. Mi-am dat drumul la televizor, ca sa reusesc sa adorm. Emisiunea aia a lui Capatos are niste proprietati soporifice extraordinare. Pe mine ma face sa adorm in maxim patruscinci de secunde. Ceea ce s-a si intamplat.