Simţul umorului, pe categorii

De-a lungul vieţii mele, în ceea ce priveşte glanda dă la umor, am învăţat să împart oamenii în trei categorii:

Cei cu simţul umorului.

Despre care nu prea am ce să povestesc. Oamenii reuşesc să înţeleagă cum stă treaba cu amuzamentul pe lumea asta. Chiar dacă reacţionează diferit la feluritele tipuri de umor, măcar pricep despre ce este vorba şi îşi fac viaţa mai plăcută. Cinste lor!

Cei care râd doar la glumele cu Stan şi Bran.

Continuă lectura

Reclame

Cum să te spargi de râs în două sute de pagini

L.E. Doamna autoare a hotărât două chestii. Prima, că ne mai dă dumneai o carte pentru acest concurs ad-hoc. Deci avem doua premii. Buuuuun. Şi a doua: cele doua comentarii câştigătoare sunt cele lăsate de Karla si Radu Cristi. Pe care-i rog sa-mi trimită adresele şi tot ce mai trebuie ca sa le pot trimite cărţile (folosiţi email-ul din Contact). 

Rar de tot mi se întâmplă să râd singur, ca prostu’, când citesc ceva. Adică da, de multe ori mă amuz, dar sa pufnesc în răs tare şi sonor, mi se întâmplă rar spre deloc. Ei bine, am păţit-o de cel puţin trei ori în timp ce citeam „Adela spune„. M-am trezit izbucnind în râs (a se citi „fornăind”), total necontrolat. Mă şi speriam naiba, când îmi auzeam grohăiturile. Continuă lectura

Cica am un blog misogin

Maica-mea este profesoara de romana. A fost si este o lady (chiar si acum, la respectabila ei varsta). In casa la mine nu se putea folosi niciun cuvant care nu intra in standardele bunelor maniere. Le mai foloseam eu pe afara, dar daca printr-o regretabila eroare eram auzit, urma iadul. Pentru ca asa lady cum e, manuia al dracului de bine cureaua sau carligul ala de lemn, folosit la masinile de spalat de pe vremea lui Ceausescu. Prin urmare am invatat inca destul de timpuriu cam care sunt cuvintele „permise” si care cele „nepermise”. Combinand totodata notiuni de politica externa, cu politica interna (adica aveam grija ce vorbeam „pe afara” si mai ales cu cine). Continuă lectura