Pancho

Bă, şi ce-l mai pregătise pe Pancho pentru iarnă şi zăpadă. Doar de dimensiuni a uitat. Eu vă recomand să vă uitaţi la video cu sonor.  🙂

Mori mă, romanticule!

Sa mor daca-i inteleg pe cretinii care se uita pe geamurile blocurilor in care isi duc vietile anoste si exclama: „ia uite, ningeeee, ce frumooooos”! Coaie, mai ai doispe ani? Ce pula mea e frumos cand ninge intre betoanele astea? Poate doar ca nu se mai vad rahatii de caine de pe trotuare si pet-urile de bere aruncate peste tot. In rest eu nu vad ceva misto in asta sau macar vreun avantaj.

Ce i-am „tras-o”!

Amicul FKT iar a avut o zi ingrozitor de plictisitoare la munca. Prin urmare a gasit de cuviinta sa-mi mai trimita o creatie. Pentru ca primul lui articol am inteles ca v-a placut, luati-l si pe asta:

 

Era inainte de 2000. Eu aveam 18 ani si conduceam Dacia 1410 a lu’ al batran, pe intuneric,  intr-o seara cu frig d-ala mare (cred ca erau in jur de minus 20 de grade). Zapada imi trecea lejer de glezne, deci vreo 15 centimetri tot erau. Nu ma tin minte exact in ce imprejurari, am ajuns la un amic acasa la un party. Habar n-am ce se sarbatorea, important e ca aveam alcoale din belsug si, dupa ce se “capsa toata lumea”, se bagau manele! Ma pune dracu sa ma bag in seama cu una vreo cateva minute pana cand ma trage un amic deoparte sa-mi explice ca el i-o dat-o la mansarda la fatuca si sa nu cumva sa pun gura pe ea ca il pup pe el in “teava”. Dar in rest e “cinstita si face treaba buna”.

Zăpada, bucuria copiilor…Ihi!

Asta e expresia cel mai des întâlnită, cand ninge. Problema e ca nu inteleg de ce. Cum se bucură copiii? Se uită pe geam cum cad fulgii si traiesc vreo satisfactie interioară? Sau accesează vreun site de genul „afarăninge.ro”?

Oameni buni, dupa cum stiti, am cam stat prin Vâlcea, in ultima vreme. Intr-una din dupa-amiezele cand il plimbam pe Bruno, am avut o revelatie. Eram fix in locul unde, pe vremea copilăriei mele, ne dădeam cu sania. Iar „ne dădeam” este relativ spus. Pentru ca majoritatea timpului ti-o petreceai la coada, asteptând sa-ti vina randul. Iar acum era GOL. Nici macar un copil!!!

Ou sont les neiges d’antan ?

Azi sunt francofil. 🙂

Pentru ca poza de mai jos a fost facuta fix azi-dimineata cand ieseam din casa. Si pentru ca tot azi, citeam un blog care-mi place si unde era vorba de profesori, mi-am adus aminte de intamplarea asta.

In orasele mici, gen Valcea natala, erau doua (maxim trei) licee, traditional considerate „bune”. La noi erau doua, care pe vremea aceea se numeau „Balcescu” si „Roaita”. Eu eram la primul. Nu pot sa spun ca ne uram, dar exista asa un spirit de competitie, intre cele doua. La nivel de institutii. Pentru ca intre noi, liceenii, se legasera destule prietenii. Eram in clasa a unspea sau a doispea (nu retin exact), undeva pe la inceputul iernii. Tocmai daduse prima zapada.