Sambata cu „urs de aur”…domesticit

De data asta am avut noroc. Am fost la film (filme) si n-am mai dat peste sub-specia numita “spectatorul roman”. In sala nu s-a mancat, nu s-a intarziat, nu m-a plesnit nimeni peste ceafa si nu a vorbit nimeni la telefon. Bine, ar fi fost si destul de greu, avand in vedere ca la primul film am fost opt oameni in sala si la al doilea, sase. A propos, cel mai mult imi place sa merg la filme, la sun plaza. Niciodata nu sunt mai mult de zece oameni in sala. Sper din suflet sa nu dea faliment, ca tare misto mai e  sa te muti de cinspe ori in timpul filmului.

Cand sa intru in sala, am vazut afisul de mai jos.

Nu stiu cat de clar se vede din poza, dar al doilea “i’” era acoperit cu un plastic rosu, lipit cu scotch. Cat de prost trebuie sa fii (cu doi “i”), sa ajungi in situatia de a tipari afisul filmului, cu greseli de ortografie. Iar daca totusi ai facut asta, macar sa nu fi (cu un singur “i”) pus in situatia sa vada toata lumea ca ai fost cretin. Scoate dracului afisele cu greseala de pe piata si fa altele!!! Stupizi.
Later edit: cititorii mei sunt mai destepti ca mine. Multumita lor, am aflat ca eu sunt prostul, de fapt. 😦

Primul film a fost “Pozitia Copilului”. Primisem recomandarea unei colege sa nu ma duc sa-l vad, pentru ca este imaginea “tremurata”. Si este atat de

obositor,ca nu se poate urmari. Sa ma ierte cand o sa citeasca, dar daca atat a vazut ea la filmul asta…

Este absolut genial. Este realitatea cruda, crunta si bine evidentiata a acestei tari, in care sistemul de pile si relatii (a se citi “coruptie” si “trafic de influenta”) a ramas acelasi. Si pe care, macar o data in viata, l-am “accesat”  fiecare dintre noi.

Este povestea mamei ce incearca sa-si domine, controleze si tine aproape copilul, indiferent de varsta acestuia. Sunt scene desprinse din vietile noastre si transpuse de Netzer, pe ecran. Filmul asta nu avea cum sa nu castige “Ursul de aur”. Eu as fi dat orice, sa le vad fetele celor care l-au jurizat, in momentul vizionarii. As fi vrut sa le citesc gandurile, cand au vazut cum arata sectia de politie sau dispensarul din Bucu (parca asa se cheama localitatea). Va zic, s-a mers la sigur cu filmul asta.

Luminita Gheorghiu face rolul vietii ei. Din momentul asta nu as mai lasa-o sa joace, cel putin nu in filme.  Nu stau sa va vorbesc despre toti actorii. Distributia este de mare exceptie, dar pe mine m-au “terminat” Luminita Gheorghiu si Vlad Ivanov (intr-un rol secundar demential).

O singura curiozitate am. Daca scena finala, care m-a impresionat la maxim, a fost “gaselnita” regizorului sa fie filmata prin luneta masinii si prin oglinda retrovizoare.

Ah, inca un mare plus pentru coloana sonora. Una din melodiile care la mine prinde top 15, se aude bine de tot: “Giana Nannini – Meravigliosa Creatura”

Va rog din suflet, mergeti sa vedeti filmul asta !!!

Apoi am mers sa vad “Domestic”. Daca nu aveti un simt al umorului bine exersat si care sa faca fata si pe stilul “cartier”, nu aveti ce sa cautati la filmul asta. Nici daca esti copil. Pentru ca, desi asa pare la o prima vedere, nu este un film pentru copii. De altfel, felul cum isi joaca scenele copiii prezenti in film, este singurul care nu m-a convins. Poate am eu o problema, dar mi se pare ca majoritatea copiilor, din filmele romanesti, joaca fals. Ingrozitor de fals. Fix asa mi s-a parut si acum. Inclusiv in mult comentata scena a “taiatului gainii”.

Deci, fara copii in sala, ar fi recomandarea mea. Pentru ca pe cei de pe ecran, nu mai avem cum sa-i scoatem.

In afara de asta, filmul mi-a placut mult. Este un amalgam de grotesc, morbid si umor negru, care m-a facut sa rad cu lacrimi. Gheorghe Ifrim face un rol…doamneee…ma umfla rasul, numai cand imi aduc aminte. Are o scena in care nu zice nimic, doar sta la masa si haleste o ciorba. M-am tavalit pe jos. La propriu. Dealfel “Nelu” (Gheorghe Ifrim) si cu “Tony” (Sergiu Costache) au facut tot filmul, in acceptiunea mea.

Povestea visului lui Tony, care se repeta obsedant si absolut hilar pe tot parcursul filmului, fara nici un scop sau finalitate, a fost…priceless.

Nu stau sa vi-l povestesc. Nu am de ce si nici nu cred ca va doriti asta. Dar daca va stiti cu doza de umor la voi, mergeti sa-l vedeti!

S-a facut Duminica si asta nu-mi place deloc. 😦