Inca una cu popi…

Stiti ca eu iubesc mult tagma asta a clericilor. Ceea ce va povestesc acum este purul adevar. Motiv in plus pentru stima si respect fata de „fetele bisericesti”.

Prin 2000 sau 2001, iesisem din casa cu Billy, cainele meu. O luasem pe directia parc. Din fata mea veneau doi politisti, care flancau un popa. Din motive cunoscute doar de el, Billy se opreste si incepe sa-l latre pe slujbasul domnului. Dar destul de agresiv. Pe genul „ce ti-as face daca nu as fi in lesa”. Eu l-am lasat sa latre, ca nu aveam motive sa stresez inutil cainele. Era in lesa, mai mult de latrat nu avea ce sa faca. Dom’ parinte se opreste si se baga in seama:

– De ce ma latra domnule cainele ?

Eu zic sa-i raspund ceva de „bun simt” (ma enervau si pe vremea aia, da) si-i spun:

– Nu stiu, dar cred ca simte oamenii rai.

Face ala niste ochi mari si isi da potcapul pe ceafa:

– Pai cum ma, eu sunt om rau ???

– Dom’le, eu n-am de unde sa stiu. Dar cainele stie el ce stie.

Si am dat sa-mi continui plimbarea, convins fiind ca am incheiat discutia. Dar nu, nu se incheiase. Cetateanul parinte, propavaduitorul cuvantului domnului printre noi mirenii (chestii ca noul testament, treaba aia cu cineva care iti da o plama si tu intorci si obrazul celalalt), se uita urat la mine si glasuieste:

– Vezi poate descarc un incarcator in el !!!

Da dragii mei, fix asta a spus. Am ramas asa de „interzis” ca nu am mai putut replica. Bai dar eram pur si simplu cu gura cascata. Ma luase total nepregatit. Astfel ca raspunsul meu „sa-l descarci in ma-ta” a ramas nerostit pana in ziua de azi. Pacat. As fi putut sa zbier dupa el, dar nu-mi place asa. Imi place sa-i spun omului in fata, ce gandesc despre el sau ce treaba am cu rudele lui.