Fericirea s-a nascut la sat. Oare?

Dragii mei,

    Tocmai pentru ca motto-ul meu incearca sa va spuna si ca „viata e prea serioasa”, desi nu v-am obisnuit, cred ca din cand in cand ar fi bine se ne mai aducem aminte si de lucrul asta. Aveti astazi aici, un crampei din povestea vietii lui Alin. Cine e Alin? Unul dintre primii mei cititori. Ba, daca nu ma insel, a fost chiar prima persoana complet necunoscuta mie, care a scris un comment pe acest blog. Am postat-o exact asa cum mi-a trimis-o. Nu a suferit nici un fel de corectura sau editare. Mie mi s-a incrancenat pielea. Daca sunteti sensibili, va recomand s-o cititi asa, mai printre degete…

Ma tot gandesc cum sa incep relatarea a ceea ce vrea sa fie cica povestea vietii mele, sigur, nu in varianta detaliata, ca ne-ar prinde Apocalipsa, aia care nu mai vine, dar intr-o forma succinta, in care sa apara ideile generale despre acest subiect, destul de greu de “dezgropat” pentru mine, ( nu ca ar fi “murit” inca, dar totusi in proportie de 99% este in moarte clinica, din fericire ), dar si anumite chestiuni care mi-au marcat acesti “minunati” 25 de ani, aproape 26, petrecuti pe pamant romanesc, si in special, acolo de unde provine totul in lumea asta, tot ce este esential cel putin, si anume, la tara. In satul romanesc al granitei dintre milenii, am vazut lumina zilei, acum ceva vreme, in acest taram care si in anul de gratie 2013 are identitate incerta, practici agricole medievale, mentalitati asisderea, cu oameni de toate soiurile, care, la fel ca-n romanul “Ion”, ar face moarte de om pentru o simpla palma de pamant…

Nimeni nu stie de ce lucrurile in viata merg doar in anumite directii, de obicei in cele nefavorabile noua, neconforme cu doleantele si perspectivele noastre… Nimeni nu stie de ce nu putem sa alegem locul si familia in care ne vom naste, probabil pentru ca noi oamenii suntem doar niste fiinte ale hazardului, niste mici puncte ratacite in Universul acesta mare.. Aparem din nimic, si disparem in nimic… Daca insa am avea prin absurd libertatea de a alege dinante cine ne dorim sa fim, sunt sigur ca multi dintre noi ne-am creiona alte drumuri decat cele trasate deja de….nici nu stiu cum sa-i spun, Dumnezeu, energie creatoare, forta fizica universala, sau altfel… Dar neavand aceasta posibilitate, ramane sa facem fata asa cum vom sti si cum vom putea, asaltului de intamplari si lucruri pe care le vom trai, in primul rand, in copilarie, fiindca aceasta fiind prima etapa din viata noastra, este de altfel si cea mai plina de intrebari fara raspuns, de bucurii, de lacrimi, de dorinte, de noi descoperiri despre lume.. Totusi, perioada asta care pentru majoritatea este una de joaca, de viata lipsita de griji, a fost pentru mine cel mai mare cosmar pe care puteam sa il traiesc, in conditiile date..

Asa cum multi dintre voi probabil stiu, la sat cica s-a nascut vesnicia…dar nimeni nu ne-a averizat dinainte ca vesnicia se prepara din prune, in special… Iar noi, mai ales maramuresenii, fiind atat de mandri de “traditiile” noastre, era si culmea sa nu o respectam intocmai, cum ne-a fost data din batrani, si pe aceasta… Urmand scenariul clasic, s-a dezvoltat acest mestesug popular printre locuitorii acestor pitoresti zone, astfel incat licoarea in cauza a pus stapanire pe insasi viata taranului de rand, dominandu-i absolut toata viata, facand “victime” printre cei mai slabi de inger, transformandu-i pe unii in veritabili monstri pentru care absolut nimic nu mai conta in viata, doar sa aiba mereu la dispozitie drogul lichid fara de care simteau ca nu pot sa existe… Asa cum ati intuit deja, subsemnatul este protagonistul unui astfel de scenariu rural… Atunci cand lumea unui copil intra in “colimatorul” unui personaj descris mai sus, credeti-ma ca de obicei nu iese nimic bun din asta….se lasa ori cu traume pe viata, ori cu alte intamplari nefericite… In cazul meu, e vorba de prima varianta…

Atunci cand ai nevoie de o vorba buna, parinteasca, in loc sa o primesti, tu il auzi de la mare departare, pe repectivul parinte, urland cat poate de tare ca te omoara cand ajunge acasa, iar atunci lanul de porumb iti devine cel mai bun prieten si confident, uneori pana la ore tarzii in noapte, pana adoarme cel care ti-a dat viata, dar care considera ca are dreptul sa ti-o si ia in orice clipa… Alaturi de tine, sta mama ta, infrigurata si ea, uneori plange, alteori se tine tare, iti spune sa nu iti fie frica, dar inima ta nu stie de asa ceva, ea bate foarte tare, tu tremuri tot, auzi cum se sparg diverse lucruri prin casa, dar parca nici nu realizezi ce se intampla, iti doresti sa fii intr-un loc frumos, in care sa nu mai auzi nimic, sa nu mai tremuri cu gandul la ce ar putea sa se intample cu tine.. Intr-un final, totul se potoleste…dar nu si in sufletul tau. Acolo, s-a mai adunat inca o zi ca multe altele dinaintea ei, de care ti-ai dori sa nu-ti amintesti vreodata, dar care te urmareste mereu incercand sa-ti calce sufletul in picioare. Gandurile nu iti dau pace, te intrebi cel mai adesea, cu ce ai gresit, de ce viata ta trebuie sa se desfasoare in acest fel, ascuns in fiecare zi prin diverse locuri, cu frica-n suflet si cu lacrima pe obraz, te tot gandesti de ce nu poti avea si tu o familie plina de intelegere si iubire, asa cum ai vazut la altii…incerci sa gasesti o explicatie… Dar esti doar un copil, ce ai putea intelege ?! De unde sa sti cine e de vina pentru situatia in care esti ? De unde sa sti de ce simti ca nu esti dorit ? Toate aceste intrebari nu si-au gasit raspuns nici pana in zua de azi… Probabil nu exista unul. Sau poate da..

In loc de dragoste, primesti bataie… In loc de un sfat, primesti o curea peste spatele gol… In loc de liniste, primesti scandal, urlete si zbierete… In loc de un ajutor, sau de iertare pentru ceva facut gresit, primesti lovituri de bici, aplicate cu atata violenta incat uneori iti pierzi cunostiinta, lasand urme vizibile mult timp, mai mult in suflet decat pe corp… In loc de o strangere in brate atunci cand ai avea nevoie, te trezesti cu o secure aruncata cu toata forta spre tine, iar tu vrand sa scapi cu fuga, vezi cum aceasta iti trece la mica distanta de picioare… In acel moment, te blochezi o clipa si te gandesti cum acea unealta putea fi infipta in tine, si iti dai seama cam ce valoare are viata ta pentru cel care te considera “fiul” lui… Dar nu s-a intamplat asa, ci a fost doar inca un “eveniment” care te face sa strangi in suflet destule motive pentru a incepe sa urasti pe cel pe care ar trebui sa-l iubesti… Pe cel care niciodata nu e multumit de tine orice ai face, tot timpul iti spune ca nu esti bun de nimic, iar atunci cand mai si gusta din drogul de care este dependent, te “obliga” indirect, sa fugi in vecini, in lanuri, pe camp, in padure, oriunde, doar sa nu ii stai in fata, stiind cam ce ti-ar face… Uneori ai impresia ca traiesti un cosmar, inchizi ochii sperand ca atunci cand ii deschizi totul sa fie in jurul tau asa cum iti imaginezi, cum iti doresti…dar iti dai seama ca totul e real.. Si incepi sa te gandesti ca poate chiar nu meriti nimic, poate chiar esti asa cum ti se repeta in fiecare zi, ( desi tu esti printre cei mai buni la scoala si te straduiesti sa faci asa incat sa simti ca ai un scop ), incepi sa crezi ca meriti poreclele pe care ti le pun unii mai favorizati de soarta…

Atunci cand astfel de lucruri se “completeaza” si cu o situatie materiala precara…totul devine mult mai greu decat isi pot imagina multi dintre voi… Atunci cand tatal tau vine acasa dupa ce a baut toti banii pe care ii aveati, si asa putini, iar in multele scandaluri iscate din aceasta cauza, o vezi pe mama ta cum sufera iar si iar, mereu repetandu-se acelasi scenariu…atunci cand o vezi cum plange zvarcolindu-se pe jos pe pamant, cand o vezi cum incearca sa isi dea cu un par de fier in cap, dorindu-si ca durerea fizica sa o inlocuiasca pe cea sufleteasca care o sfasie intr-un mod inimaginabil….cand o vezi lovita cu pumnii si picioarele de “barbatul” ei…cand o vezi cum vrea sa se sinucida, sa scape de blestemul abatut asupra ei….in acele clipe, nu mai gasesti niciun motiv sa mai vrei sa traiesti… Incepi sa iti doresti si tu sa mori, pentru a scapa de chinul trait atatia ani de zile, ani in care trebuia ca scopul tau sa fie acela de a te juca si a invata, nu a muri de frica atunci cand auzi amenintari din partea celui care ar trebui sa iti adreseze cuvinte de parinte… Sinuciderea pare atunci cea mai buna solutie, iar uneori chiar incerci sa o faci, dar ceva nu te lasa… Ti-e frica de faptul ca odata ce vei muri, poate dincolo te va astepta ceva si mai rau de atat… Frica aceasta e singura care te mai tine in viata, fiindca nu ai fost ajutat sa gasesti alte motive… Cei din jur nu stiu ce e in sufletul tau, nu stiu ce traiesti, ce simti, ce iti doresti… Ei te judeca doar dupa aparente. Te fac sa simti ca nu esti ca ei, ca esti diferit, uneori te batjocoresc, ca asa-s copiii, inconstienti la varsta aia… Si din nou te intrebi cu ce ai gresit. Simti nevoia sa fi placut si tu de cineva, simti nevoia sa ai cui spune ceva… Dar timpul trece, si nu se intampla asta.. In familie ai impresia ca toti te urasc pentru faptul ca existi, intre alti oameni se intampla tot la fel… De la un timp, inveti sa nu mai ai nevoie de nimeni, mai cresti si tu si iti dai seama ca nu ai pe cine sa te bazezi, si e mai bine sa tii totul ferecat inauntrul tau, sa incerci sa gasesti tot acolo puterea necesara de a trece peste ce ti s-a intamplat…fiindca in lumea exterioara nu gasesti intelegerea dorita…

Acum ai crescut, esti “om mare”, iar cel care te facea sa adormi plangand in fiecare noapte a mai imbatranit…nu mai poate sa fie ceea ce era odata…dar atatia zeci de ani de baut si-au lasat amprenta extrem de adanc in fiinta lui, incat uneori redevine monstrul ce era odata…parca se transforma din nou in cele mai negre cosmaruri ale tale din copilarie, iar trecutul te urmareste ca o bestie cu colti gata sa-i infiga in tine in orice moment… Numai sufletul tau stie ce simti, tu incerci sa uiti totul dar nu poti, incerci sa nu te mai afecteze, dar incerci degeaba… Cicatricile din interior vor ramane vesnic acolo… Esti constient ca tot ce s-a intamplat te-a afectat mai mult decat si-ar putea imagina cineva…dar ce ai putea face ? Sa stergi cu un burete trecutul ? Nu ai nicio sansa. Esti condamnat sa porti mereu povara destinului tau cu tine oriunde ai merge, orice ai face, oricine vei deveni… Iti doresti sa nu fi existat nimic din ce a fost dar totul face parte din viata ta. Poate e mai intelept sa indesi intr-un cufar din inima ta toate cele intamplate, sa il incui si sa arunci cheia cat mai departe, sa nu il mai poata deschide nimeni vreodata…

Ajuns la maturitate, pe langa faptul ca realizezi ca este atat de greu sa razbati intr-o lume perfida, falsa, lipsita de valori, de educatie, intr-o lume debusolata, orientata doar spre cauze materiale, mai porti si povara trecutului tau asupra ta, o simti exact asemenea unei ancore care te tine in loc si nu te lasa sa inaintezi pe scara vietii… De parca nu era destul ca societatea aceasta “moderna” te condamna la o crunta alegere, aceea de a fi cinstit si corect, asa cum ai fost invatat la scoala, si a fi considerat un tampit, sau varianta 2, de a fi “in rand cu lumea”, cu hotii, cu tradatorii, cu lichelele, cu oamenii care se cred mult mai presus decat sunt de fapt….tu mai ai si alta durere in suflet, mult mai personala… Si n-ai pe nimeni caruia sa i-o impartasesti cu inima deschisa, stiind ca acea persoana chiar merita sa auda de la tine toate acele lucruri, si ii pasa de ceea ce simti… Oamenii care au trecut prin viata ta nu si-au lasat amprenta, au fost doar calatori prin destinul tau… Nu le-a pasat suficient de mult incat sa te determine si pe tine sa-ti pese de ei.. Iar cei care inca mai exista in viata ta, habar nu au ce gandesti si cat ai suferit…

Nu exista nimic mai rau pe lumea asta decat sa te simti singur. Abandonat de toti, neputand sa ai incredere in cineva. Captiv intr-o lume rece, pentru care tu nu contezi sau nu existi. Fortat sa te “adaptezi” la ceea ce fac toti, ca sa supravietuiesti. Desi reperele tale morale sunt total diferite de ale majoritatii oamenilor… Desi iti doresti cel mai simplu lucru din lume, si cu toate astea, tot nu il poti avea…. Uneori nu mai gasesc in suflet suficienta determinare incat sa continuu, uneori imi vine sa renunt… Sunt dezamagit. Sunt trist. Sunt constient in ce lume traiesc, de aceea simt toate aceste lucruri… Ma fortez singur sa cred ca va veni si vremea mea…dar uneori, desi actionez in acest scop, parca ceva ma trage inapoi… Si atunci din nou ma intristez, ma inchid in mine…. Dupa un timp, iar ma ridic, si-ncerc sa lupt desi uneori stiu ca lupt degeaba…

STIU CA NU POT AVEA INCREDERE IN NIMENI, DOAR IN MINE SI-ATAT ! ACESTA ESTE SINGURUL MOTIV CARE IMI DA PUTEREA SA TRAIESC !

15 gânduri despre &8222;Fericirea s-a nascut la sat. Oare?&8221;

  1. Asa am putut s-o citesc … printre degete, cu pauze de privit pe fereastra. Alte cuvinte sunt de prisos.

    • @Lidia, te cred. Mai esti si femeie. Greu. 😦

    • Cand privesti pe fereastra, gandeste-te ca ai fost norocoasa…in caz ca nu ai patit astfel de lucruri… Nu intelegem importanta lucrurilor mici, uneori, decat daca vedem exemple din astea… Si tocmai acele lucruri „mici” sunt singurele care conteaza, in rest totul e…praf in ochi…

      Bani, bogatii, putere, averi, etc… Astea sunt rahaturi inutile…atunci cand nu ai fericire…. Incepand din familie, ca atuncea iti formezi caracterul… De asta eu, la sfert de veac, sunt atat de neincrezator in….stii tu…..

  2. Da…. Am vrut sa ofer celor care citesc pe aici, o mostra din ce inseamna tragediile datorate patimei alcoolului, in mediul rural al granitei dintre milenii… A mea nu este singulara, desigur. Mai sunt multe altele in Romania…

    Printre oameni de nimic, oameni bogati care nu mai stiu cum sa se faleasca cu niste BUCATI DE HARTIE numerotate, exista o alta Romanie : CEA REALA. Plina de povesti de genul asta. Dar cine sa le auda, cui sa-i pese ?! Viata merge inainte, nu-i pasa de mine sau de altul…

    • @ Alin Ropan Tot respectul pentru omul ce ai reusit sa devii, in ciuda cosmarului pe care l-ai trait. De un lucru sunt absolut convinsa, atunci cand vei avea o familie si copii, vei fi un parinte extraordinar. Ne-ai dat tuturor o lectie si sper sa gasesti curand oameni pe care sa te poti baza. Sunt rari, dar exista!

      • Multumesc mult. Vezi, mai degraba te intelege un om necunoscut, decat unul mai apropiat. Fiindca aluia DIN URMA nu ii spui asa usor ce simti, ca na, uneori ti-e jena, stim si noi cum sunt mentalitatile in Romania… Asta e durerea mea, nu pentru ce am patit, ci mai mult pentru prezent…si viitor… Si judecand la rece, mi se pare destul de sumbru…asa ca nu stiu ce sa zic, nu prea ma astept sa gasesc astfel de oameni…mai ales….stii tu la ce ma refer……

  3. Mersi de introducere, Mihai, frumos spus.. Esti un mare om, dau 5 tone de bere daca ne vom vedea candva.

  4. am citit de doua ori si de tot atatea ori mi s-a facut pielea „de gaina”….o lectie de viata. Alin, tot respectul pentru tine. Mult succes in viata.

    • Mda, mersi Geanina, de apreciere. Vezi tu, nimeni nu are cum sa inteleaga daca nu trece prin asa ceva. Mie mi-e ciuda cand tot felul de habarnisti care nu au avut niciodata astfel de probleme, si se planga ca ce viata grea au ei. Imi vine sa-i impusc in cap. Mi-e ciuda, de altfel, ca oamenii de genul asta o duc cel mai bine…

  5. Nasol. L-as fi dat afara din casa, cand as fi putut. Nu am avut genul asta de probleme, nu stiu cum e, dar asta am simtit citind povestea ta.
    Incearca sa nu generalizezi experienta asta negativa asupra altor persoane. Sunt oameni si buni si rai. P-aia rai, da-i in ma-sa si mergi mai departe. N-o lua personal.
    Nu este vina ta. Iti recomand sa te uiti la ”Good Will Hunting”, poate ajuta.

    • Stiu filmul, l-am vazut…dar nu mai stiu exact detaliile sale, whatever…. Ce ma ajuta pe mine e sa uit totul, atat si nimic altceva. Dar e greu.

      N-am avut cum sa-l dau, faza e ca noi am locuit, si inca suntem, „vecini” cu bunica, mama lui….deci a fost o situatie mai complicata… Dar acum nu ma mai afecteaza, am facut si eu ceva specializari, poate voi mai face….si probabil voi pleca undeva, sa imi vad de viata mea, sa uit de tot. Sa imi construiesc propria viata, dupa regulile mele….

      • Dragă Alin,viața devine altfel atunci câin atitudinea ta se modifică! Am trăit ceva asemănător, am fost marcat în viața mea de aceste „întâmplări”, dar m-am schimbat esențial din momentul în care am discutat cu un psiholog! Acesta a reușit să deschidă în mine rezervele de empatie, de iertare, precum și voința de a-mi începe o nouă viață! Nu uitarea este soluția, ci schimbarea atitudinii tale. Vri înțelege asta cu timpul!

  6. Nu am citit post-ul acesta imediat cum a apărut pentru ca am bănuit ca nu o sa fie in tonul vesel caracteristic acestui blog. Dar eventual, mi-am făcut timp si l-am citit si eu asa printre degete si oftand des. Este foarta trista povestea copilăriei tale, Alin, dar ceea ce e si mai trist, din punctul meu de vedere, este ca daca nu te „vindeci” de ranile emotionale care ti-au închis inima (ca sa poți sa supravietuiesti, printre altele), nu o sa savurezi niciodată fericirea, liniștea sufleteasca, bucuriile de familie, etc. Nu îndesa problemele in cufarul inimii tale, nu arunca cheia. Pentru ca daca faci asta, atunci o sa rămână o parte din tine si nu vei reuși sa iti atingi potentialul, ca bărbat, ca părinte, ca copil. Accepta trecutul asa cum a fost si ai încredere in tine (cum ai zis si tu) ca poți schimba direcția destinului tau. Toată lumea are aceasta putere, dar nu toți au vointa si perseverenta de a o face. Imagineaza-ti viața perfecta, cu femeia perfecta si fa un efort (mare) sa iti schimbi atitudinea. Totul depinde de tine si e alegerea ta. Meriti mai mult. Nu poți întoarce timpul, nu poți schimba trecutul, dar ai complet control asupra momentului prezent si calea pe care mergi. Mult succes!

    Si Paște Fericit la toată lumea !

  7. S-a ridicat parul pe mine ….. Total contrar copilariei mele … Pacat ca se mai intampla chestii de-astea , pacat !

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s